O poveste de pasiune pentru avocatură
Legătura mea cu dreptul a început încă de pe băncile liceului. La vârsta de 16 ani, fiind membru al asociației ARDOR (Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică), am fost selectată pentru a participa la un proces simulat organizat cu ocazia Zilelor Justiției în parteneriat cu Curtea de apel Timișoara. Prin tragere la sorți, am primit rolul de avocat. Astfel, am avut ocazia de a mă documenta pentru primul meu „proces”. Experiența a fost una deosebită.
Am descoperit plăcerea de a cerceta și de a învăța în același timp, urmând să simt bucuria de fi obținut un rezultat bun pentru clientul, pe atunci fictiv.Astfel, privind cu ochi fascinați treptele Palatului Dicasterial din Timișoara, în acele momente mi-am spus „aici îmi voi petrece viața”.
Câțiva ani mai târziu absolveam facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, urmând ca după o serie de examene, să devin avocat.
În prezent sunt 5 ani de când activez în domeniul avocaturii și am ales să militez pentru promovarea aspectelor mai puțin cunoscute publicului larg - prevenția și soluționarea amiabilă ( fără intervenția instanței) a chestiunilor cu potențial litigios.Importanța rolului avocatului în ceea ce înseamnă activitatea de prevenție și soluționare amiabilă a neînțelegerilor se traduce prin fine abilități de strategie, comunicare și negociere.Aceste atribute conduc spre un rezultat mult mai eficient și rapid comparativ cu tradiționalul proces.
Prin urmare, ca profesionist în domeniu pot să dau un singur sfat: „Consultați avocatul înainte de a lua decizii care vă pot afecta.”